14 decembrie 2010

Enter the Void (Gaspar Noe , 2009)


Movie Rating:


Gaspar Noe. Eon Rapsag. nOe GaSpaR. ParGas Neo. Numele contează prea puţin, distribuţia există însă enumerarea ei, lizibilitatea ei nu se justifică parcă. Flash după flash, lumini, culori. NathanielBrownPazdelaHuertaCyri RoyEdSpearEmilyAlyn Lind

Un stil conturat pe anterioarele ciorne Carne şi Irreversible şi Seul contre tous .O maturizare premeditată gradual, într-o progresie constipată dar spectaculoasă în finalitatea ei. Deşi nu este la primul film, pare că se află la debut de fiecare dată, un tot mai efervescent debut, explosiv, intrigat şi original. O autenticitate a stilului, un stil nepereche ce parcă debordează de inventivitate pe măsură ce transformă redundanţa şi aparenta monotonie în perfecţiune. O suprapunere şi o reinterpretare cinematografică a eternelor surse de inspiraţie (Kubrick, Trakovsky) prelungind cadrele in detrimentul nevoii de comercial al spectatotului, care, paradoxal, dacă este oarecum versat şi versatil totodată rămâne captivat de magia simplităţii complexe, aşa cum o vede Gaspar. Nimic nou pe platoul de vest, droguri, drame, angoase, nuditate, sex, prostituţie, avort. Însă aici, alchimia acestor elemente este esenţială. Modul în care foloseşti elemente simple pentru a spune o poveste simplă, dar pe care o complici vizual, o desăvârşeşti stilistic. Din pur snobism regizorul are o abordare gratuită a developării naraţiunii, un film a cărui magie sălăsluieşte in micile detalii. În atmosferă. Nu e important ce spui, ci cum o faci. Acest film este un titlu de căpătâi în retorica cinematografică.

Un haos organizat, sau mai bine o dovadă de cum să aşterni haosul care năpădeşte conştiinţe într-o formă, care nu respectă nici o regulă dar care nu se abate totuşi de la una vitală: valurile subconştientului nu trebuie sparte în clişee sau autocenzură de dragul erudiţiei prăfuite, ele trebuie doar îmblânzite pentru ca oceanul să devină navigabil.

Inspirat din maniera regizorală a jocruilor video. Cinematografie la persona întâi aşa cum literatura e deja consacrată, deci să facem pasul ăsta şi înspre film, pe care nu îl vezi, ci îl trăieşti, cel puţin în prima parte a lui, o halucinaţie care te transpune cu lejeritate panicardă într-o lume în aparenţă ireală. Aici regizorul nu se mai numeşte Gaspar Noe, este, pot spune răspicat, primul film regizat de droguri. DMT, Acid, sau LSD, ciuperci magice, orice halucinogen puternic care te poartă după voinţa sa, în cotloane obsucre ale sinelui. Interferenţe fatale cu realitatea, ceea ce face ca viaţa să fie definită ca un trip ratat, morbid, societatea reală este mai periculoasă şi mai nocivă decât orice plsămuire alimentată de substanţe menite să-ţi acutizeze simţurile extrasenzoriale. Evitarea drogurilor de frica morţii sau a degradării este o varinată oarecum inutilă, care nu face decât să prelungească o stare a conştiinţei care va cunoaşte o altă dimensiune, deocamdată neştiută, doar presupusă sau închipuită. Moartea privită drept tripul final. Cel mai puternic, similar consumului de DMT. Antrenamentul fiinţei prin consumul de droguri în deprinderea unei rutine, a unei lejerităţi care va îndulci transcendenţa, inevitabila doză pe care ţi-o administrează negreşit ceasul care sună a moarte şi putregai. Un consumator nu face diferenţa între viziuni şi realitate, pentru că nu există una. Viaţa e de căcat atunci când marfa e de proastă calitate, se pare că nu ai fumat ce trebuie, filosofia tibetană asupra vieţii şi a morţii îţi mai oferă şanse. Imaterialitatea lumii materiale nu mai este un antagonism lingvistic, nici măcar un amărât de paradox ci un truism pe care puţini ajung să-l conştientizeze. Frica de moarte nu înseamnă decât baricadarea în ignoranţă şi obsurantism spiritual, dar înlocuind teama cu o doză zdravănă de curiozitate s-ar putea să ajungi la o formă vagă de răspunsuri a eternelor întrebări. Comprehensiune a cărei identitate e mai puternică decât cea a omului în starea lui socială, deci nu va putea fi nicicând circumscrisă raţiunii, dar ea va există şi va acţiona subliminal. Degradarea fizică întru descoperire spirituală mi se pare un troc suspect de avantajos. Fără îndoială. Pentru că finalitatea nu este efemeritatea cărnii... docilitatea nu este decât o formă de control, libertatea nu poate exista fără acele alegeri care se află înafara percepţiei sociale de bine. Dezirabil. Indezirabil. Gaspar Noe, Tarkovksi, Lev Tolstoi, Hunter S. Thompson.

Avortul = călătorie turbulentă în imaginar (social) - bad trip
Moartea părinţilor = bad trip
Tokyo = juglă amazoniană digitală
Droguri = singura legătură cu justificabilul şi inevitabilul sfârşit
Tokyo = Oarş împânzit de creaturi ciudate care vorbesc ciudat
Pasivitatea în faţa tragismului existenţei umane = viaţa ca anticameră
Incest = perpetuare, continuitatea speciei umane, origine, naştere, chintesenţă, mit biblic
Oscar, Linda = Adam, Eva
Dumnezeu = Diavol



0 comentarii:

About This Blog

About This Blog

  © Blogger template Brooklyn by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP