24 octombrie 2010

The Third Man (Carol Reed, 1949)

 Movie Rating:
The Third Man este , ca finalitate, ceea ce Fritz Lang şi-a propus cu al său M. Evident, americanii se pricep de minune să facă filme mediocre pe care istoria le consemnează, nu ştiu cum, ca fiind mari capodopere şi reuşite indubitabile ale cinematografiei. Îmi aduc aminte de Citizen Kane, unanim considerat de criticii americani de la AFI, ca fiind cel mai bun film al lor din istorie şi, in extenso, din lume. Ei bine, grandomanul şi bolovănosul Kane nu este un personaj atât de bine conturat încât să rămână un fel de Don Quijote al filmului, dar presupun că afirmaţiile de la acea vreme aveau de-a face în principal cu inovaţiile regizorale pe care le aducea Orson Welles, deşi, nu îmi pot aduce aminte acum decât de una, acel cadru filmat la demisol pentru care echipa de filmare s-a văzut nevoită să sape o groapă sub podea, pentru a aşeza camera la nivelul dorit. În fine, M este un film complet, pe deplin inovator, care a influenţat generaţii de regizori la rând, dar care, sunt convins, nu se buncură de o aprecierea pe are o merită, în schimb, despre The Third Man putem spune cu uşurinţă că este un film supraevaluat a cărui singură inovaţie oarecum derizorie este muzica, total atipică pentru filmele de gen, pline de suspans, cu mafioţi, crime şi intrigi. La fel cum Lang sugerează magistral înfăptuirea unei crime, prezentînd balonul ce aparţinea copilului-victimă, atârnând de un stâlp de telegraf, tot astfel şi Carol Reed, regizorul filmului de faţă, sugerează mult mai subtil o crimă, atât de subtil că nu ştii nici cine nici de ce şi mai ales nici cum a comis-o, atât de subtil încât devine eliptic. Până şi celebrul personaj care îl dă în vileag pe criminalul de copii, acel bătrân orb care vinde baloane, este preluat aici de către Reed care nu reşeşte să justifice prezenţa acestuia în film la fel de bine, nu se leagă de subiectul filmului, cel mult poate fi o trimitere către Lang, cum trimitere poate fi şi plasarea acţiunii în capitala Austriei, jumătate din replicile din film fiind în limba germană. Este fără îndoială un tribut mascat adus regizorului german, ceea ce defineşte cât se poate de evident cât de influentă a fost opera sa cinematografică. (M, filmul lui Lang a fost realizat în anul 1931, în plin război, iar The Third Man al lui Reed în 1949, evident, după război)

 Personajul principal al filmului, interpretat de Orson Welles în personă, are prea puţin timp să se desfăşoare, din momentul apariţiei sale misterioase cam în ultimul sfert al filmului, deci din păcate, ceea ce se anunţa un personaj interesant şi complex nu uimeşte, poate doar cu aceea replică, în timpul familiei Borgia, când crimele şi teroarea erau la tot pasul, italienii au dat lumii Renaşterea, Elveţia, după zeci de ani de democraţie şi trai civilizat şi liniştit au creat un singur lucru: ceasul cu cuc. Să nu se aştepre nimeni ca reproducerea acestui citat să fie mai spectaculoasă decât originalul, dar am ţinut să consemnez această replică pentru că ea m-a impresionat cât de cât, în rest nu mare lucru. Tensiunea, suspansul din film, atunci când el există este extras şi transformat în ceva cretinoid de către regizor care alege o muzică veselă, tâmpită, poate pentru a-şi scoate creaţia din rândul filmelor de gen, pentru a se da un pic original şi creativ. Filmul are cam tot atâtea nominalizări şi premii cât Citizen Kane, doi actori ce se regăsesc în ambele filme, Orson Welles şi Joseph Cotten, cel dintâi lăsând aşa o vagă impresie că şi-a pus un pic amprenta pe ecranizarea romanului lui Greene. Povestea nu este din cale afară de spectaculoasă cum nu este nici interpretarea vreunui actor sau expunerea detaliile. Poate unele imagini de-a dreptul picturale şi impresionante ale Vienei aflate sub ocupaţia de după război să te determine să-l duci până la capăt, să înduri ternul unei naraţiuni căreia parcă îi lipseşte ceva. Scena în care Harry Lime, protagonistul interpretat de Orson, se agaţă cu disperare de ideea unei evadări iluzorii din mâinile justiţiei este oarecum spectaculoasă dacă nu poţi sau nu vrei să faci analogia cu finalul filmului M, mult mai profund, coerent, metaforic şi justificat. The Third Man lasă impresia unui film plin de gratuităţi, menit să satisfacă nevoile unui public care la vremea respectivă era omonimul publicului de astăzi, un public frivol şi nesofisticat, însetat de poveşti cu vampiri sau crime sângeroase comise de dereglaţi mintal. Ca întotdeauna şi atunci când ai aşteprări prea mari, oarecum nejustificate sfârşeşti prin a fi dezamăgit, iar filmul de faţă nu este o excepţie. Păcat de presepctivele unei distribuţii spectaculoase şi a unui scenarist cu dovedite veleităţi de mare scriitor, dar pur şi simplu nu este ceea ce ai vrea să fie. Concluzionând amarnic, The Third Man este filmul mediocru perfect.

0 comentarii:

About This Blog

About This Blog

  © Blogger template Brooklyn by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP