19 septembrie 2010

Caravana Cinematografică (Titus Muntean, 2008)

Movie Rating:



Caravana cinematografică”, filmul lui Titus Muntean, tratează problema comunismului şi a activismului de partid cu o frivolitate devenită în scurt timp marcă înregistrată pentru filmul românesc din noul val.

Naraţiunea filmului este construită în aşa fel încât comicul de situaţie sporeşte progresiv. Înlănţuirea secvenţelor este una uşor holywoodiană, atipică pentru privitorul obişnuit deja cu ternul minimalist cu care am cucerit Cannes-ul. Firul narativ al poveştii e oarecum după un tipic uzat în majoritatea filmelor de comedie occidentale. Lucrurile degenerează uşor uşor şi produc situaţii din ce în ce mai hilare. (căci dincolo de discuţia “este sau nu un film bun”, te amuză în primul rând; cred, de altfel, că ăsta e şi scopul.) Bine, docţii vor spune că “este o fină analiză a intruziunii politicului în viaţa oamenilor simpli”, însă eu cred altceva, iertat să-mi fie.

Unele glumiţe sau reacţii ale personajelor alunecă uşor în derizoriu, însă scena de protocol, s-o numim astfel (în care preşedintele consiliului local, activistul, bibliotecara, învăţătorul satului, şeful de post şi cine o mai fi fost acolo) “servesc” masa în dulcele stil românesc, salvează filmul. În scena asta zace chintesenţa umoristică a filmului. A, şi mai e una, când Tavi încearcă s-o cucerească pe şarmanta şi ultravirgina bibliotecară recitând defectuos din “Muma lui Ştefan cel Mare” de Bolintineanu scrisă, am impresia.

Mă aşteptam ca în distribuţia filmului, mai exact în rolul tânărului activist-visător-care-se-dovedeşte-apoi-a-fi-o-brută pe nume Tavi, cel ce stăpâneşte limba de lemn la perfecţie, să-l regăsesc pe Dragoş Bucur, pentru că nu cred să nu fi jucat în vreun film românesc al deceniului prezent.

Vedem şi un Mircea Diaconu care joacă mai mult din instinct, îmbătrânit, probabil împovărat de statului său politic şi politizat din viaţa reală. Tănase, preşedintele consiliului local are în permanenţă morcovul unui raport nefavorabil pe care Tavi ar fi putut să-l înainteze granzilor. Oportunist şi lingău, acesta se opune iniţial demersului noilor sosiţi in sat, împiedicând proiecţia filmului mai mult sau mai puţin direct, însă când gluma se îngroaşă iar nemulţumirea propagandiştilor se manifestă prin ameninţări dure, acesta renunţă la poziţia iniţială.

Filmul se proiectează, cu ceva întârziere şi parţial, însă treaba pe jumătate făcută tot treabă se cheamă că e. Gentilul activist, care păcăleşte pe toată lumea cu comportamentul său de manual, o sfecleşte chiar la plecare. Respins de bibliotecară, pe care nu o poate convinge să-l uremze la Bucureşti, îndrăgostit fiind până peste cap de dânsa, o violează, dovedind că ceea ce nu poţi obţine cu frumosul, poţi obţine la fel de bine şi cu forţa.

Un film simpatic cu cadre reuşite presărat cu glumiţe, unele dintre ele însă cam de prost gust şi cam prea lipsite de subtilitate.

0 comentarii:

About This Blog

About This Blog

  © Blogger template Brooklyn by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP